Versetele satanice | Salman Rushdie

Controversatul roman Versetele satanice i-a adus lui Rushdie Premiul Whitbread, o nominalizare la Premiul Booker si o condamnare la moarte a carei amenintare inca mai staruie asupra scriitorului. Polemicile legate de posibilele conotatii blasfematorii ale cartii au pus uneori in umbra discutiile legate de meritele literare ale textului si de rolul jucat de acesta pe scena literaturii contemporane britanice. Dar Versetele satanice e de fapt un roman superb despre dezradacinari de tot felul, despre mosteniri care trebuie sau nu acceptate, despre masti, straturi de identitati si istorii. Este in egala masura o carte a regasirilor si una a afirmatiilor, o poveste fascinanta, plina de personaje fabuloase dintr-o lume aflata la granita dintre iluzie si realitate. „In sinea mea a existat intotdeauna o lupta corp la corp intre «acolo» si «aici», intre ispita radacinilor si cea a drumului. In aceasta infruntare dintre cei dinauntru si cei din afara, m-am obisnuit sa ma simt concomitent in ambele tabere. Acum am ajuns de partea acelora care, prin preferinte, fire si circumstante, pur si simplu nu apartin. Aceasta neapartenenta – la care ma gindesc ca la o dezorientare, o pierdere a Orientului – este acum patria mea artistica.” (Salman Rushdie) „Interzis in India inca inainte de publicare, genialul roman al lui Salman Rushdie insceneaza o lupta a Binelui cu Raul intr-un decor plin de fantezie si savoare. Sirul de povesti alegorice din care este compus cheama la o revizuire radicala a tuturor prejudecatilor legate de natura divina si umana, iar limbajul in care sint redate acestea este la fel de bogat si de dens ca o tapiserie medievala.” (Publishers Weekly)„Un suvoi narativ de o inventivitate inepuizabila, cind comic, cind furios, infatisind viata omeneasca in toate contradictiile ei. Un roman incendiar, atit prin indrazneala verbala, cit si prin autenticitatea psihologica.” (Newsday) „Versetele satanice este o carte care isi are locul alaturi de marile alegorii ale identitatii din literatura universala, precum Calatoriile lui Gulliver, Candide sau Viata si opiniunile lui Tristram Shandy, Gentleman.” (The New York Times Book Review)

Catre Magazin
SKU: 1352233 Categorii: , Etichete: , , , , , , ,

Descriere

Cumpara Versetele satanice | Salman Rushdie pret super Online Astazi

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

La comenzile efectuate prin servicii de curierat, perioadele de livrare pot fi modificate în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada Omnicron sau sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Produs al: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 7th iunie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Acest site nu poate garanta exactitatea totala a datelor postate pe acest site și nici furnizarea completa a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, din cauza naturii activităților acest site ca fiind un promotor al unor societăți comerciale terțe, în cazul unor dezacorduri între informațiile postate pe acest site sau reclamele acestui site și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte proceduri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nu contine sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Astfel acest site nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Din gama cu Versetele satanice | Salman Rushdie

Informații suplimentare

Brand