Scrisorile regelui Ferdinand I al României | Sorin Cristescu

Volumul de fata, primul dintr-o serie de trei, contine indeosebi scrisorile adresate de Printul mostenitor al Romaniei unchiului sau, Regele Carol I, dar si fratilor sai, Carol („Carlo”) si Wilhelm, altor membri ai familiei regale, precum si cateva epistole sau ciorne adresate unor importante personalitati politice si militare ale vremii.237 de scrisori si cateva fragmente epistolare disparate, culese cu rabdare si daruire de istoricul Sorin Cristescu.Cele mai multe epistole sunt in limba germana, meritoriu fiind efortul editorului de a le translitera si traduce in limba romana, pentru a le oferi cititorului doritor a afla amanunte despre viata personala, intima, a celui care avea sa devina Regele Romaniei Mari.Din scrisorile sale putem surprinde sensibilitatea de care dadea dovada (frumoasele descrieri ale peisajelor pe care le intalneste si admiratia fata de arta in general), precum si cateva dintre modalitatile de relaxare si de petrecere a timpului liber: calatoriile in diverse locuri din tara si strainatate, plimbarile in zonele montane, vanatoarea, lectura, patinajul pe gheata, tenisul de camp, participarea la balurile de la Palat sau ale protipendadei bucurestene, reprezentatii teatrale sau jocurile de societate (biliard sau whist).Disciplina riguroasa si sentimentul datoriei au constituit preceptele dupa care s-a calauzit in intreaga sa viata. In urma unei intrevederi cu Printul mostenitor, un diplomat german nota: „Imi lasa impresia unui om foarte simpatic, avand constiinta deplina a datoriilor ce-l asteapta si foarte preocupat de a le indeplini cum trebuie. Imi paru chiar foarte serios pentru un om relativ asa de tanar”.Sorin Liviu DameanCei care au trait domnia regelui Ferdinand ne-au lasat o imagine contrastanta a acelei epoci in care poporul roman a trait cele mai mari sufe­rinte in timpul Razboiului de Intregire 1916 -1919, cum nu se mai vazu­sera de pe vremea navalirii tatarilor si otomanilor, dar si a celei mai marete realizari: crearea Romaniei Mari, asa cum o visasera liderii revo­lutiei de la 1848. Contrastul era pe de o parte intre eroismul dovedit de soldatii care rezistasera eroic in fata asaltului „centralilor“ – germanii si austro-ungarii – in marile batalii din vara lui 1917 si turpi­tu­di­nea elitei politice romanesti care pana cu un an inainte facuse cele mai profitabile afaceri cu acesti inamici care urmareau acum lichidarea statului roman. Tinta oprobiului public, asa cum ni se arata in celebrele memorii ale lui Constantin Argetoianu, erau liberalii, care profitau de lipsa de fermitate a regelui Ferdinand pentru a se mentine la putere. Pretinsa lipsa de calitati de conducator a monarhului a facut ca si dupa realizarea idealului national Romania sa ramana o mosie a liderului liberal Ion I. C. Bratianu, cu toate tarele politicianismului de pe vremea regelui Carol I, vorba marelui actor Constatin Tanase care intr-unul din cupletele sale vorbea despre «Romania, mare, mare… dar tot veche !»…In final ce s-ar mai putea spune? Ca intr-un manual de religie mozaica exista o analiza a povestirii biblice a lui Samson si a Dalilei. Concluzia formulata acolo este ca puternic nu este cel care are forta, orice fel de forta, ci acela care poate sa-si stapaneasca sentimentele….

Catre Magazin
SKU: 245421800 Categorii: , , Etichete: ,

Descriere

Scrisorile regelui Ferdinand I al României | Sorin Cristescu acum online:

Modalității de plata

Plata cu cardul online sau la livrare.

Împachetare gratuită

Fie că sunt așteptate sau, dimpotrivă, sunt oferite ca surpriză, cadourile aduc cele mai frumoase bucurii. Ajunse în mâinile destinatarului, ele sunt cântărite cu anticipație, supuse privirilor curioase și, odată desfăcute devin generatoare de zâmbete.

Cu toate aceste gânduri în minte, oferim serviciul de împachetare de cadou în mod gratuit.

Transport

Livrare cu Fan Courier, serviciul Express loco, livrare in aceeasi zi.
Toate comenzile online de produse marcate cu eticheta „24h” plasate până la ora 13.30 pot fi livrate în București cu un serviciu de curierat asigurat de Fan Courier, chiar în ziua plasării comenzii.

Cost Transport: doar 19.90 lei!

Comenzile vor fi livrate de luni până vineri, până la ora 18.00.

Costuri de transport
Acestea vor fi calculate, separat, în coş, în funcţie de destinaţie (în Bucureşti, ţară sau străinătate) şi greutatea aproximativă a coletului tău.

În cazul în care optezi pentru ridicarea produselor dintr-o librărie Carturesti aleasă de tine, poti face asta gratuit, indiferent de valoarea comenzii..

În cazul în care plasezi o comandă cu livrarea în România, prin curier rapid, cu valoare mai mare de 150 de lei, livrarea este gratuită.

Dacă nu, avem următoarele tarife de livrare pentru România:

în Bucureşti și Județul Ilfov – 9.5 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid;
în ţară – 15 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid.
Dacă ai nevoie de livrare în aceeași zi, în București, poți opta pentru serviciile noastre care au următoarele tarife:
19.90 lei, Same Day Fan Courier – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:30;
19.90 lei, Sinapseria – livrare cu bicicleta – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:00.
Pentru livrările în afara ţării, costurile de transport se calculează automat în coșul de cumpărături, în funcție de țara destinatară, de greutate și categoria produselor. În acest caz, plata este posibilă doar online, cu cardul.

Dreptul la Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Disclaimer

vkm.ro nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților vkm.ro ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile vkm.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.