O viata in roluri | Bryan Cranston

Bryan Cranston si-a inceput cariera de actor la varsta de 7 ani, cand tatal sau, un actor fara succes si, uneori, regizor, l-a distribuit intr-o reclama pentru United Way. In clasa a V-a juca intr-o piesa de teatru la scoala si petrecea ore in sir la cinematograful local, apoi se intorcea acasa si reproducea scenele favorite impreuna cu fratele lui, in sufragerie. Parea sortit sa devina actor, insa tatal sau a plecat si familia i s-a destramat. Tulburat de greselile tatalui sau, Cranston a renuntat la aspiratiile la o cariera de actor si s-a hotarat sa urmeze o cariera statornica, cea de politist. Apoi, in timpul unei calatorii cu motocicleta, care a durat doi ani si in cursul careia a traversat toata tara, Cranston si-a redescoperit talentul dramatic, misiunea si vocatia. In aceasta autobiografie, Cranston descrie numeroasele roluri pe care le-a jucat in remarcabila sa viata, atat pe ecran, cat si in lumea reala. Pentru prima data spune povestea primilor sai ani ca actor in serialul Loving, a rolului sau recurent in Seinfeld, a timpului petrecut ca Hal, tatal stupid din Malcolm in the Middle, a rolului cu care a castigat Premiul Tony, turul de forta ca Lyndon Baines Johnson in piesa All the Way de pe Broadway, si pana la cel mai emblematic rol dintre toate: Walter White din Breaking Bad. In aceasta carte, „o calatorie edificatoare in psihicul unui actor” (People), Cranston are multe de spus despre creativitate, devotament si maiestrie, precum si despre talentul innascut, provocarile si beneficiile acestuia si despre modul corect de a nu-l irosi. O calatorie edificatoare in psihicul unui actor… Cranston povesteste despre perioada din viata sa in care a jucat rolul lui Walter White si despre sfoara subtire pe care a trebuit sa mearga pentru a da viata acestui personaj, coborand in acelasi timp in adancurile fiintei proprii. PEOPLEO autobiografie importanta a uneia dintre cele mai introspective vedete de la Hollywood… Orice persoana interesata de actorie va devora sfaturile intelepte ale lui Cranston despre perfectionarea meseriei si structurarea unei cariere. BOOKLISTCranston isi imbina viata personala si cea profesionala intr-un mod fara indoiala captivant… O relatare personala fascinanta a unuia dintre cei mai mari actori. THE HUFFINGTON POSTProfund personala… Proza simpla a lui Cranston invita cititorii sa empatizeze cu fiecare „personaj” pe care l-a jucat si transforma aceasta autobiografie in mai mult decat o simpla perspectiva asupra lucrurilor din spatele scenelor: este o perspectiva asupra lucrurilor din spatele unei vieti. PUBLISHERS WEEKLYUneori indrazneata, cateodata amuzanta, alteori trista, aceasta carte extraordinar de inteligenta, scrisa de starul din BREAKING BAD, sfideaza cliseele intalnite de obicei in memoriile celebritatilor. Entertainment Weekly

Catre Magazin
SKU: 113057964 Categorii: , , Etichete: ,

Descriere

O viata in roluri | Bryan Cranston acum online:

Modalității de plata

Plata cu cardul online sau la livrare.

Împachetare gratuită

Fie că sunt așteptate sau, dimpotrivă, sunt oferite ca surpriză, cadourile aduc cele mai frumoase bucurii. Ajunse în mâinile destinatarului, ele sunt cântărite cu anticipație, supuse privirilor curioase și, odată desfăcute devin generatoare de zâmbete.

Cu toate aceste gânduri în minte, oferim serviciul de împachetare de cadou în mod gratuit.

Transport

Livrare cu Fan Courier, serviciul Express loco, livrare in aceeasi zi.
Toate comenzile online de produse marcate cu eticheta „24h” plasate până la ora 13.30 pot fi livrate în București cu un serviciu de curierat asigurat de Fan Courier, chiar în ziua plasării comenzii.

Cost Transport: doar 19.90 lei!

Comenzile vor fi livrate de luni până vineri, până la ora 18.00.

Costuri de transport
Acestea vor fi calculate, separat, în coş, în funcţie de destinaţie (în Bucureşti, ţară sau străinătate) şi greutatea aproximativă a coletului tău.

În cazul în care optezi pentru ridicarea produselor dintr-o librărie Carturesti aleasă de tine, poti face asta gratuit, indiferent de valoarea comenzii..

În cazul în care plasezi o comandă cu livrarea în România, prin curier rapid, cu valoare mai mare de 150 de lei, livrarea este gratuită.

Dacă nu, avem următoarele tarife de livrare pentru România:

în Bucureşti și Județul Ilfov – 9.5 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid;
în ţară – 15 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid.
Dacă ai nevoie de livrare în aceeași zi, în București, poți opta pentru serviciile noastre care au următoarele tarife:
19.90 lei, Same Day Fan Courier – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:30;
19.90 lei, Sinapseria – livrare cu bicicleta – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:00.
Pentru livrările în afara ţării, costurile de transport se calculează automat în coșul de cumpărături, în funcție de țara destinatară, de greutate și categoria produselor. În acest caz, plata este posibilă doar online, cu cardul.

Dreptul la Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Disclaimer

vkm.ro nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților vkm.ro ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile vkm.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.