Jurnalul unui pusti | Jeff Kinney

Primul titlu din seria Jurnalul unui pusti, prin care autorul american Jeff Kinney si-a facut un senzational debut pe piata editoriala internationala, a ramas, timp de 89 de saptamani, cea mai bine vanduta carte din prestigioasa lista de literatura pentru copii a celor de la The New York Times. Doar doi autori in afara de Kinney au avut, intr-un an, mai mult de un titlu in lista celor mai bine vandute 25 de carti ale cotidianului american: Barack Obama si Stephanie Meyer. Peste 11 milioane de exemplare ale aventurilor in benzi desenate prin care trece protagonistul Gregory „Greg” Heffley circula acum in bibliotecile copiilor din toata lumea. In martie 2010 a fost lansat in cinematografele americane lungmetrajul animat realizat de 20th Century Fox dupa Jurnalul unui pusti, filmul bucurandu-se de un mare succes si fiind programat sa ajunga in curand si pe marile ecrane din Romania.Cei mici, care nu se dau, de cele mai multe ori, in vant dupa „sportul” lecturii, s-au ingramadit nu doar la citit, ci si la recenzii: multi dintre cei care au empatizat cu ingeniosul personaj s-au inregistrat povestind si ridicand in slavi cartile lui Kinney, postandu-si filmuletele pe YouTube. In retelele sociale precum Facebook, au aparut ca ciupercile dupa ploaie grupuri de fani ai seriei Jurnalul unui pusti, iar in casuta de email a autorului au ajuns pana acum peste 60.000 de mailuri de la micii cititori, care doreau fie sa-l felicite, fie sa stie mai multe despre bucataria interna a cartii lor preferate.In primul volum al seriei care a facut ravagii in randurile pietei editoriale pentru copii, protagonistul, Greg Heffley, elev de scoala generala, are de infruntat mai toate problemele specifice varstei: popularitatea in fata colegilor, eternele fastaciri in fata fetelor, pofta de joc mult mai mare decat pofta de lectii. Plina de umor si de poante presarate la fiecare rand, desenata impecabil si perfect potrivita universului pustilor, editia romaneasca a Jurnalului unui pusti, aflata deja la al doila tiraj, ii va convinge pana si pe cei mai lenesi copii ca lectura nu este deloc o activitate plictisitoare.

Catre Magazin
SKU: 94436856 Categorii: , Etichete: ,

Descriere

Jurnalul unui pusti | Jeff Kinney acum online:

Modalității de plata

Plata cu cardul online sau la livrare.

Împachetare gratuită

Fie că sunt așteptate sau, dimpotrivă, sunt oferite ca surpriză, cadourile aduc cele mai frumoase bucurii. Ajunse în mâinile destinatarului, ele sunt cântărite cu anticipație, supuse privirilor curioase și, odată desfăcute devin generatoare de zâmbete.

Cu toate aceste gânduri în minte, oferim serviciul de împachetare de cadou în mod gratuit.

Transport

Livrare cu Fan Courier, serviciul Express loco, livrare in aceeasi zi.
Toate comenzile online de produse marcate cu eticheta „24h” plasate până la ora 13.30 pot fi livrate în București cu un serviciu de curierat asigurat de Fan Courier, chiar în ziua plasării comenzii.

Cost Transport: doar 19.90 lei!

Comenzile vor fi livrate de luni până vineri, până la ora 18.00.

Costuri de transport
Acestea vor fi calculate, separat, în coş, în funcţie de destinaţie (în Bucureşti, ţară sau străinătate) şi greutatea aproximativă a coletului tău.

În cazul în care optezi pentru ridicarea produselor dintr-o librărie Carturesti aleasă de tine, poti face asta gratuit, indiferent de valoarea comenzii..

În cazul în care plasezi o comandă cu livrarea în România, prin curier rapid, cu valoare mai mare de 150 de lei, livrarea este gratuită.

Dacă nu, avem următoarele tarife de livrare pentru România:

în Bucureşti și Județul Ilfov – 9.5 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid;
în ţară – 15 lei pentru comenzi în valoare de până la 99.99 lei, 7.5 lei pentru comenzi cu valoarea cuprinsă între 100 lei și 149.99 lei, prin curier rapid.
Dacă ai nevoie de livrare în aceeași zi, în București, poți opta pentru serviciile noastre care au următoarele tarife:
19.90 lei, Same Day Fan Courier – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:30;
19.90 lei, Sinapseria – livrare cu bicicleta – numai pentru produsele cu etichetă 24h și pentru comenzile plasate până în ora 13:00.
Pentru livrările în afara ţării, costurile de transport se calculează automat în coșul de cumpărături, în funcție de țara destinatară, de greutate și categoria produselor. În acest caz, plata este posibilă doar online, cu cardul.

Dreptul la Retur

Drept de retur in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Disclaimer

vkm.ro nu poate garanta exactitatea completă a informațiilor afișate pe acest site și nici furnizarea în totalitate a informațiilor de către comercianți. Drept urmare, datorită naturii activităților vkm.ro ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discrepanțe între informațiile afișate pe site-ul sau anunțurile vkm.ro și cele afișate pe site-ul comerciantului, acesta din urmă va predomina. Prețurile afișate includ toate taxele, preț inclusiv TVA.