Ghid privind procedura adoptiei | Bogdan Dumitru Moloman, Lazar-Ciprian Ureche

Daca la sfarsitul anului trecut, rezultat al colaborarii acelorasi doi autori, Bogdan Dumitru Moloman si Lazar-Ciprian Ureche, si prin grija aceleiasi edituri, Editura Universul Juridic, iesea de sub tipar o prima carte dedicata institutiei adoptiei, respectiv comentariilor pe textele Legii nr. 273/2004, lucrare care se dovedea a fi o prima cercetare complexa a legii adoptiei asa cum aceasta a fost modificata si care cuprindea ample comentarii ale fiecarui articol, trimiteri la jurisprudenta instantelor judecatoresti nationale, dar si a Curtii Europene a Drepturilor Omului, precum si la legislatia conexa in materie si la reglementari din alte sisteme de drept, iata ca, la cateva luni distanta, autorii revin asupra temei, intelegand utilitatea si necesitatea unui asemenea demers, si ne propun o noua carte, intitulata “Ghid privind procedura adoptiei”. Construita pe fundamentele celei dintai, noua lucrare contribuie la arhitectura demersului lor stiintific initial prin faptul ca autorii reusesc nu doar sa adauge elemente noi, ci si sa aduca institutia adoptiei in viata de zi cu zi, acolo unde aceasta se intampla, facand trecerea de la cultura de specialitate la insasi punerea in practica a unei institutii pe cat de riguroase, pe atat de sensibile, rezultatul fiind un instrument de lucru care abordeaza in paralel chestiunile teoretice si cele practice, un veritabil ghid pentru toti cei interesati de procedura adoptiei, deopotriva un manual pentru specialistii care doresc sa aprofundeze subiectul, dar si un izvor de cunoastere pentru studentii care doresc sa se initieze in intelegerea mecanismului complex al acestei institutii. Meritul autorilor este acela de a reusi pe intregul cuprins al lucrarii sa se deghizeze in calauze si sfatuitori ai cititorului, insotindu-l pe acesta, pas cu pas, pe intregul drum ce trebuie parcurs, atat in procedura adoptiei interne, cat si in procedura adoptiei internationale, de la obtinerea atestatului si pana la activitatile postadoptie, trecand prin toate etapele prevazute de lege, etape pe care le explica pe larg, intr-un mod accesibil, facand ca informatia sa se deschida si in fata nejuristului, oferind cititorului o imagine si o informare corecta si orientandu-l prin desisul formalitatilor necesare unei proceduri atat de complexe, prin punctarea unor repere si reprezentari schematice, prin inserarea de modele de cereri si actiuni, la care se adauga inclusiv datele de contact ale principalelor organisme implicate in procedura adoptiei, statistici privind adoptia, precum si o culegere a principalelor acte normative interne si internationale incidente in materie. Dincolo de discursul bine argumentat, de abordarea competenta si riguroasa, de corectitudinea cu care autorii isi mentioneaza intotdeauna sursele, de redactarea concisa, coerenta si clara, facuta cu acribie si constiinciozitate, din spatele textului se resimte prietenia si complementaritatea celor doi autori care, nefiind la prima carte scrisa impreuna, reusesc sa imbine intr-un stil unic claritatea si concizia exprimarii cu exigentele discursului juridic, fara sa uite insa ca nu se adreseaza doar cititorului obisnuit cu fraza academica, coborand textul cu abilitate, fara a face insa rabat la calitate, si la nivelul celui care nu are neaparat proprietatea termenilor juridici, prin explicarea acestora, ori de cate ori este nevoie. Despre…

Catre Magazin

Descriere

Gasesti la noi Ghid privind procedura adoptiei | Bogdan Dumitru Moloman, Lazar-Ciprian Ureche pret mic Online Acum

Modalități Plata si Livrare

Plata online cu cardul sau la livrare ramburs in funcție de produs.

  • Cost livrare: va fi calculat în pagina de comanda după ce ați dat click pe butonul „catre magazin” și adaugă în coș costul de livrare va fi afișat la finalizarea cumpărăturilor dacă produsul este în stoc in magazinul online.
  • Sute de produse beneficiază de transport gratuit dar și dacă valoarea cumpărăturilor dvs. depășește anumita suma în funcție de vânzător.
  • Verificare Colet Înainte de plată
  • Plata cu cardul in rate fara dobanda (in functie de card)

Pentru comenzile efectuate cu servicii de curierat, perioadele de predare pot fi depășite în funcție de fluxurile curierilor parteneri in perioada COVID-19 sau sărbători precum 1 Martie, 8 Martie etc.

Garanție Produse:

Garanție de minim 12 luni la orice produs, vezi toate produsele.

Un produs expus de: carturesti.ro

Dreptul la Retur

Drept de retur  in conformitate cu art.9 alin.1 din Ordonanță nr.34/2014 privind drepturile consumatorilor in cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, Clientul beneficiază de o perioada de retragere de 14 zile pentru a se retrage dintr-un contract la distanta sau dintr-un contract in afara spatiilor comerciale, respectiv de a returna produsele cumpărate, fără a fi nevoit sa justifice decizia de retragere si fără a suporta alte costuri.

Actualizat la: 5th iunie 2023

Declinare de responsabilitate – Disclaimer

Site-ul nu poate asigura exactitatea completă a datelor afișate pe siteul nostru și nici furnizarea completa a datelor de către comercianți. Drept urmare, din cauza tipului activităților siteul nostru ca fiind un promotor al unor firme terțe, în cazul unor discordanță între informațiile afișate pe siteul nostru sau reclamele siteului și cele postate pe site-ul comerciantului, acestea din urmă vor predomina. Autorizațiile legale pentru comercializare, originalitatea produselor cât și alte demersuri legale obligartorii pentru comercializare apartin exclusiv în sarcina comerciantului. Prețurile postate contin toate taxele, preturi in lei sau ron inclusiv TVA.

Prelucrarea datelor cu caracter personal

Site-ul nostru nu are sectiune “Contul tau”, noi nu cerem date cu caracter personal. Asadar siteul acesta nu manipulează date personale de la vizitatori.

Soluționarea online a litigiilor

ANPC

Vezi produse similare cu Ghid privind procedura adoptiei | Bogdan Dumitru Moloman, Lazar-Ciprian Ureche

Informații suplimentare

Brand